Parca timpul trece prea repede. Imi spun ca fiecare zi e speciala, ca pot face lucruri interesante si utile, dar simt cum incepe sa se resimta presiunea cauzata din cauza lipsei unui loc de munca.
Dintodeauna am fost o persoana normala: cand eram copil nu plangeam, nu ceream jucarii, nu ma bateam cu alti copii, nu am ajuns prin spitale, nu ma loveam, la scoala am fost constiincioasa si am invatat bine, parintilor le-am prezentat un singur baiat cu care ma si casatoresc, am avut mereu un grup de amici cu care ma distrez. Totusi...as vrea sa cred ca viata poate fi traita si altfel, ca scopul pe acest pamant nu este limitat la traiul decent intr-un apartament din Bucuresti, un job normal si unul sau doi copii.
Probabil multi oameni simt ca pot face ceva special, dar nu stiu ce, cum si de unde ar putea incepe, ramanand blocati in nucleul complex al transformarii urbane si ajungand astfel ca la sfarsitul vietii sa isi noteze o serie intreaga de regrete. Poate nu toti putem muta muntii din loc, dar multi dintre noi ar putea realiza "acel ceva special".
Toate aceste ganduri scrise mai sus, au pornit in urma vizionarii unui filmulet pe net. Nu stiu daca este impresionant, dar cu siguranta poate fi criticat cu usurinta.
See you later aligator!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Foarte tare! Putin deprimant totusi, dar ingenios.
RăspundețiȘtergereBafta la cursuri, sper sa iti fie de real folos!
Foarte frumos filmuletul puiut! Iti schimba un pic modul de a gandi nu-i asa? Stai linistita, ca o sa vezi ca nu e dracul asa de negru, si o sa fie bine. Asa cum ti-am mai zis, sunt alte lucruri mai importante in viata....
RăspundețiȘtergere